Agentia pentru Protectia Mediului Ialomita
Servicii furnizate (8)
Toate serviciile publicate de această instituție în Catalog.
- Agenţia pentru Protecţia Mediului Ialomiţa este o instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, cu competenţe în implementarea politicilor, strategiilor şi legislaţiei în domeniul protecţ
Agenţia pentru Protecţia Mediului Ialomiţa este o instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, cu competenţe în implementarea politicilor, strategiilor şi legislaţiei în…
Parțial onlinecu taxă - Serviciu emitere autorizații pentru activitatiile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi nevertebrate, precum şi a plantelor şi animalelor din flora şi, respectiv, fauna sălbatice şi a importului acestora (în conformitate cu prevederile OM nr.410/2008).
Serviciu emitere autorizații pentru activitatiile de recoltare, capturare şi/sau achiziţie şi/sau comercializare, pe teritoriul naţional sau la export, a florilor de mină, a fosilelor de plante şi fosilelor de animale vertebrate şi never…
La ghișeucu taxă - Serviciul public de aprobare a transportului intern de deseuri periculoase
Serviciul public de aprobare a transportului intern de deseuri periculoase
La ghișeucu taxă - Serviciul public de emitere a permisului de imprastiere a namolului de la epurarea apelor uzate orasenesti.
Serviciul public de emitere a permisului de imprastiere a namolului de la epurarea apelor uzate orasenesti.
La ghișeucu taxă - Serviciu public emitere acorduri de mediu
Acordul de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi, după caz, măsurile pentru protecţia mediului, care trebuie respectate în cazul realizării unui pr…
La ghișeucu taxă - Serviciu public emitere autorizatii de mediu
Autorizaţia de mediu este actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare ai unei activităţi existente sau ai unei activităţi noi cu posib…
La ghișeucu taxă - Serviciu public emitere autorizatii integrate de mediu
Autorizaţie integrată de mediu - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care acordă dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalaţie, în anumite condiţii, care să garanteze că instalaţi…
La ghișeucu taxă - Serviciu public emitere avize de mediu
Avizul de mediu pentru planuri şi programe - actul administrativ emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării, conform pr…
La ghișeucu taxă