Acordarea licenţei audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de radiodifuziune sau de televiziune prin rețele de comunicații electronice (inclusiv satelit)
Consiliul National al Audiovizualului
Furnizarea unui serviciu de programe de radiodifuziune sau de televiziune prin rețele de comunicații electronice (inclusiv satelit) se poate face în baza licenţei audiovizuale. Difuzarea serviciului de programe audiovizuale poate începe numai după obţinerea deciziei de autorizare audiovizuală şi în condiţiile stabilite în licenţa audiovizuală.
Bază legală: Legea audiovizualului nr.504/2002, cu moficările și completările ulterioare, şi Decizia CNA nr.277/2013, cu modificările şi completările ulterioare, privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilităţii şi de cedare a licenţei şi a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepţia celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum şi condiţiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori
Semnalează o problemăCine poate solicita
Persoane juridice
Documente necesare
- Potrivit art.4 din Decizia CNA nr.277/2013 cu modificările și completările ulterioare, (1) Dosarul de solicitare va conţine următoarele documente: a) cerere, conform formularului-tip prevăzut în anexa nr. 1
- b) strategia editorială pentru perioada de valabilitate a licenţei audiovizuale
- f) proiectul tehnic şi alte date ce pot fi utile în susţinerea proiectului tehnic
- g) proiectul financiar conţinând sursele şi planul de finanţare, valoarea iniţială a investiţiei, resursele publicitare şi rentabilitatea previzionată, alte elemente care să permită aprecierea capacităţii de susţinere financiară a proiectului
- h) structura serviciului de programe, în conformitate cu proiectul editorial, înscrisă în cererea prevăzută în anexa nr.1, însoţită de grila de program pentru o perioadă de o săptămână
- i) elementele de identificare a serviciului de programe, respectiv sigla postului, reprezentată grafic sau înregistrată pe suport electronic, în cazul serviciilor de programe de televiziune, sau semnalele de identificare înregistrate pe suport electronic, în cazul serviciilor de programe de radiodifuziune
- j) lista publicaţiilor editate de solicitant şi lista celorlalte servicii de programe pe care acesta le difuzează
- k) declaraţii notariale, eliberate la momentul solicitării, privind datele necesare în conformitate cu prevederile art.54 alin. (1) lit.b) coroborat cu art.44 şi 51 din Legea audiovizualului
- l) documentele prevăzute la lit. b), e), f) şi g) se vor depune şi pe suport electronic. (2) Solicitantul persoană română care are calitatea de comerciant va anexa la dosarul de solicitare şi următoarele documente: a) certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului al persoanei juridice sau, după caz, al persoanei fizice autorizate, al asociaţiei familiale autorizate, al întreprinderii individuale ori al întreprinderii familiale, în copie
- b) actul constitutiv, cu toate modificările şi completările ulterioare, însoţit de certificate de înscriere menţiuni, în copie
- c) certificatul constatator eliberat de oficiul registrului comerţului cu cel mult 30 de zile înainte de înregistrarea dosarului, care să precizeze obiectul de activitate şi structura acţionariatului existent la momentul solicitării licenţei audiovizuale, în original
- în condiţiile în care în structura acţionariatului există acţionari persoane juridice, direct sau indirect, se vor depune documente oficiale care să ateste acţionariatul acestora până la ultima persoană fizică
- d) dovada calităţii de reprezentant în relaţia cu CNA, atestată prin procură sau împuternicire dată de reprezentantul legal al solicitantului
- e) actul de identitate al solicitantului persoană fizică autorizată, în copie
- f) certificatul de atestare fiscală al solicitantului, cu respectarea dispoziţiilor art.51 din Legea audiovizualului. (3) Solicitantul persoană juridică română care nu are calitatea de comerciant va anexa la dosarul de solicitare şi următoarele documente: a) certificatul de înregistrare fiscală, în copie, precum şi certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor sau în Registrul federaţiilor, după caz, în copie
- b) actul de înfiinţare, cu toate modificările şi completările ulterioare, în copie
- c) dovada calităţii de reprezentant legal al solicitantului. (4) Solicitanţii persoane străine cu sediul principal în statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European vor anexa la dosarul de solicitare şi următoarele documente: a) documentele echivalente celor prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b) sau la alin. (3) lit. a) şi b), după caz
- b) desemnarea unei persoane împuternicite să angajeze răspunderea solicitantului în relaţia cu CNA şi adresa de contact aleasă a acesteia de pe teritoriul României.
Pașii procedurii
Descrierea activității de acordare și gestiune a licențelor audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de radiodifuziune sau de televiziune prin rețele de comunicații electronice (inclusiv satelit) este prezentată în continuare: • Solicitanții care au întocmit dosarul conform Deciziei nr.277/2013, cu modificările și completările ulterioare și se încadrează în prevederile Legii Audiovizualului nr.504/2002 prezintă documentația spre avizare și o depun la registratură • După audierea solicitanților în ședință, Consiliul va decide asupra acordării licenței audiovizuale, ținând cont de criteriile menționate în Decizia CNA, cât și de angajamentele solicitantului în ceea ce privește exploatarea serviciului de programe. Licența audiovizuală este însoțită de anexa cu structura serviciului de programe, parte integrantă a acesteia. • Difuzarea serviciului de programe audiovizuale poate începe numai după obținerea deciziei de autorizare audiovizuală și în condițiile stabilite în licența audiovizuală.
Termene
Termen mediu de soluționare: 30 zile. Termen maxim: 60 zile.
Taxe
Acest serviciu este gratuit.
Canale disponibile
Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti
Rezultat
licenţa audiovizuală; anexa cu structura serviciului de programe
Informațiile prezentate sunt cu titlu orientativ și pot fi supuse modificărilor. Pentru informații actualizate, consultați sursele oficiale.
Raportează o problemă cu acest serviciu
Ai descoperit o problemă cu acest serviciu?
Ai întâmpinat o eroare? Conținutul e învechit sau greșit? Spune-ne.