Sari la conținut
Site oficial al Autorității pentru Digitalizarea României
Guvernul României · Autoritatea pentru Digitalizarea României
Alte servicii pentru persoane fizice (obtinerea de autorizatii/avize/acreditari

Constatarea și sancționarea actelor sau faptelor de discriminare

Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii

Complet online

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, înființat în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este organizat și funcționează ca autoritate de stat în domeniul discriminării, autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub control parlamentar, garant al respectării și aplicării principiului nediscriminării, în conformitate cu legislația internă în vigoare și cu documentele internaționale la care România este parte. Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare sancționează contravențional orice deosebire, excludere, restricție sau preferință care are ca scop ori efect restrângerea sau înlăturarea recunoaşterii, folosinţei ori exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în domeniul politic, economic, social şi cultural ori în orice alte domenii ale vieţii publice, dacă deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa are la bază apartenenţa la o rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv convingerilor, sexului sau orientării sexuale ori apartenenţei la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu. În acest sens, Consiliul este abilitat să analizeze petițiile și sesizările formulate de persoanele fizice sau juridice care consideră că le-au fost încălcate drepturile ocrotite de legislația antidiscriminare în vigoare și să stabilească, după caz, sancțiunile aplicabile.Consiliul soluționează sesizările privind posibile acte sau fapte de discriminare prin hotărâre a Colegiului director - organul colegial, deliberativ şi decizional, responsabil pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege.

Bază legală: Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Semnalează o problemă

Cine poate solicita

Persoane fizice și juridice

Documente necesare

  • 1.Cerere
  • 2.Copie CI
  • 3.Altele documente: probe scrise, declarații de martor, transcriere de înregistrări audio/video, date statistice

Pașii procedurii

  1. 1Depunerea petiției/sesizării;
  2. 2transmiterea adresei inițiale și/sau citației - audierea părților (petent, reclamat, reprezentanți legali);
  3. 3încrucișarea corespondenței între părți (fiecare parte are acces la documentația depusă de partea adversă);
  4. 4transmiterea răspunsului final

Termene

Termen mediu de soluționare: 125 zile. Termen maxim: 250 zile.

Taxe

Acest serviciu este gratuit.

Canale disponibile

La ghișeu

Piata Valter Maracineanu nr 1-3, sector 1, 010155 Bucuresti

Rezultat

Hotărâre a Colegiului director

Informațiile prezentate sunt cu titlu orientativ și pot fi supuse modificărilor. Pentru informații actualizate, consultați sursele oficiale.

Raportează o problemă cu acest serviciu

Ai descoperit o problemă cu acest serviciu?

Ai întâmpinat o eroare? Conținutul e învechit sau greșit? Spune-ne.

Tipul problemei *

Introdu caracterele din imagine (nu contează majuscule/minuscule).

Constatarea și sancționarea actelor sau faptelor de discriminare · CNSP