Sari la conținut
Site oficial al Autorității pentru Digitalizarea României
Guvernul României · Autoritatea pentru Digitalizarea României
Servicii pentru mediul de afaceri (obținerea de autorizatii/avize/acreditari)

Eliberare licenta de functionare pentru societatile specializate/cabinete individuale de detectivi particulari avand ca obiect unic de activitate

Politia Romana

Complet online

Eliberare licență de funcționare pentru societățile specializate/cabinete individuale de detectivi particulari având ca obiect unic de activitate – activități de investigații – Cod CAEN 8030Exercitarea profesiei de detectiv particular este reglementată de următoarele acte normative: - Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, republicată; - Hotărârea Guvernului nr. 1.666/2014 pentru aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, republicată;Norme: 2.1. Pentru obţinerea licenţei de funcţionare, asociaţii/acţionarii societăţilor specializate trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 5 lit. d) şi e) din Legea nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare lege. 2.2. Pentru obţinerea licenţei de funcţionare conducătorii societăţilor specializate sau ai cabinetelor individuale de detectiv particular depun la inspectoratul de poliţie judeţean sau la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, după caz, următoarele documente: a) cerere adresată Inspectoratului General al Poliţiei Române - Direcţia de investigaţii criminale, prin care se solicită eliberarea licenţei de funcţionare, înregistrată şi datată, din care să rezulte denumirea, adresa sediului social/administrativ şi a punctelor de lucru, numele şi calitatea conducătorilor executivi, numărul de telefon şi fax; b) copia actului de proprietate sau de folosinţă pentru sediul social/administrativ şi pentru punctele de lucru; c) pentru conducătorii executivi ai societăţii - copie a diplomei de studii pentru absolvenţii facultăţilor de drept sau ai unei şcoli postliceale de detectivi particulari ori a unei adeverinţe din care să reiasă că au îndeplinit funcţia de poliţist sau lucrător în cadrul unei instituţii publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice ori siguranţei naţionale cu grad de ofiţer; d) avizul, în copie, eliberat de inspectoratul de poliţie judeţean sau, după caz, de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, în raza căreia funcţionează societatea sau cabinetul individual de detectivi particulari; e) declaraţie scrisă şi autentificată din care să rezulte că nu desfăşoară o activitate care implică exercitarea autorităţii publice pentru conducătorii executivi; f) copie a actului constitutiv al societăţii, în care să fie menţionat codul CAEN, sau a contractului de societate şi statutului societăţii, după caz, ori a statutului cabinetului individual de detectiv particular; g) copii de pe actele de identitate ale conducătorilor executivi; h) copie a certificatului de înregistrare a societăţii la oficiul registrului comerţului; i) certificate medicale, în original, pentru conducătorii executivi; j) lista cu mijloacele materiale-tehnice, de transport, de comunicaţii, a mijloacelor audio-video, a aparaturii de identificare, a centrelor de supraveghere şi a tehnicii de calcul, pe care urmează să le folosească; k) copie a atestatului de detectiv particular - numai pentru cabinetele individuale; l) regulamentul de organizare şi funcţionare. Dosarele cu documentele menționate se depun la Inspectoratele de poliție Județene pe raza cărora se înființează societatea specializată/cabinetul individual de detectiv particular.

Bază legală: n/a

Semnalează o problemă

Cine poate solicita

Persoane fizice și juridice

Documente necesare

  • a) cerere adresată Inspectoratului General al Poliției Române
  • Direcţia de Investigaţii Criminale, prin care se solicită eliberarea licenţei de funcţionare, înregistrată şi datată, din care să rezulte denumirea, adresa sediului social/administrativ şi a punctelor de lucru, numele şi calitatea conducătorilor executivi, numărul de telefon şi fax
  • b) copia actului de proprietate sau de folosinţă pentru sediul social/administrativ şi pentru punctele de lucru
  • c) pentru conducătorii executivi ai societăţii
  • diploma de studii pentru absolvenţii facultăţilor de drept sau ai unei şcoli postliceale de detectivi particulari (cu excepția conducătorilor executivi ai societăţii care au îndeplinit funcţia de poliţist sau lucrător în cadrul unei instituţii publice cu atribuţii în domeniul ordinii publice ori siguranţei naţionale cu grad de ofiţer)
  • d) declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu desfăşoară o activitate care implică exercitarea autorităţii publice pentru conducătorii executivi
  • e) statutul cabinetului individual de detectiv particular
  • g) certificate medicale, în original, pentru conducătorii executivi
  • h) lista cu mijloacele materiale-tehnice, de transport, de comunicaţii, a mijloacelor audio-video, a aparaturii de identificare, a centrelor de supraveghere şi a tehnicii de calcul, pe care urmează să le folosească
  • i) regulamentul de organizare şi funcţionare.

Pașii procedurii

1. Cererea însoțită de documentele aferente se depun la sediu de către solicitanți2. Cererea este înregistrată3. În cazul respingerii cererii, solicitantul este informat prin adresă de motivele care au stat la baza respingerii4. În cazul aprobării, se emite licența de către conducătorul unității și solicitantul este contactat telefonic în vederea ridicării licenței de funcționare

Termene

Informație indisponibilă momentan.

Taxe

Acest serviciu este gratuit.

Canale disponibile

La ghișeu

Șos. Ștefan cel Mare, nr. 13-15, sector 2, București

Rezultat

Eliberare licență de funcționare pentru societățile specializate/cabinete individuale de detectivi particulari având ca obiect unic de activitate – activități de investigații

Informațiile prezentate sunt cu titlu orientativ și pot fi supuse modificărilor. Pentru informații actualizate, consultați sursele oficiale.

Raportează o problemă cu acest serviciu

Ai descoperit o problemă cu acest serviciu?

Ai întâmpinat o eroare? Conținutul e învechit sau greșit? Spune-ne.

Tipul problemei *

Introdu caracterele din imagine (nu contează majuscule/minuscule).

Eliberare licenta de functionare pentru societatile specializate/cabinete individuale de detectivi particulari avand ca obiect unic de activitate · CNSP