Eliberarea formularelor standard multilingve în format electronic
Bază legală: Regulamentul (UE) nr. 2016/1191 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 iulie 2016 privind promovarea liberei circulații a cetățenilor prin simplificarea cerințelor de prezentare a anumitor documente oficiale în Uniunea Europeană și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1024/2012
Semnalează o problemăCine poate solicita
Persoane fizice
Documente necesare
- Documentul prin care se face dovada identității (cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport, cartea de identitate provizorie şi certificat de înregistrare a cetăţenilor U.E., carte de rezidenţă, carte de rezidenţă permanentă, permis de şedere temporară sau permanentă), aflate în termen de valabilitate. Cererea privind eliberarea formularelor standard multilingve
Pașii procedurii
Formularele standard multilingve sunt instrumente ajutătoare pentru traducere, care însoțesc documentele oficiale privind nașterea, faptul că o persoană este în viață, decesul, căsătoria (inclusiv capacitatea de căsătorie și starea civilă), parteneriatul înregistrat (inclusiv capacitatea de a încheia un parteneriat înregistrat și statutul de parteneriat înregistrat), domiciliul și/sau reședința, precum și absența cazierului judiciar (certificatul de cazier judiciar persoană fizică). Formularul ajută la traducerea certificatului de cazier judiciar eliberat pentru o persoană fizică care nu este înscrisă în cazierul judiciar, atunci cand certificatul de cazier urmează a fi utilizat într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Persoana îndreptăţită să solicite formular standard multilingv este titularul certificatului de cazier judiciar. Din conţinutul cererii trebuie să reiasă faptul că deponentul solicită eliberarea unui formular multilingv şi statul membru în care urmează a fi utilizat. După primirea şi înregistrarea cererilor/cererii, lucrătorul verifică în sistemul informatic ROCRIS dacă certificatul de cazier judiciar care urmează a fi eliberat persoanei nu conţine menţiuni/ dacă situaţia juridică prezentată în conţinutul certificatului de cazier judiciar este de actualitate. Dacă persoana este cunoscută cu menţiuni care se înscriu în certificatul de cazier judiciar/situaţia juridică prezentată în conţinutul certificatului de cazier judiciar nu mai este de actualitate, lucrătorul îi va comunica verbal solicitantului că formularul standard multilingv se eliberează numai pentru certificatele de cazier judiciar în care nu sunt înscrise menţiuni, conform Regulamentului UE 1191/2016 şi prin urmare, nu se poate da curs cererii sale. Ulterior, pe verso-ul cererii pentru formular, precum și în registru, se efectuează menţiunea „nu se emite formular cf Regulament UE 1191/2016”, iar solicitantul va semna de luare la cunoştinţă. Dacă persoana nu este cunoscută cu menţiuni/situaţia juridică ce reiese din conţinutul certificatului de cazier emis anterior a rămas aceeaşi, lucrătorul va proceda la înregistrarea cererii/cererilor de eliberare a formularului standard multilingv şi a certificatului de cazier judiciar, după caz. Formularele standard multilingve se regăsesc în format electronic pe reșeau internă IGPR și, de asemenea, acestea pot fi descărcate de către persoana interesată şi de pe portalul european E-justiţie, iar ulterior prezentate la unitatea de poliţie care eliberează formulare standard multilingve. În funcţie de statul membru în care urmează a fi prezentat certificatul de cazier judiciar, formularul va fi selectat dintre modelele existente (formular româno-englez, formular româno-finlandez etc.). Formularele se completează în limba română de către lucrătorii din cadrul structurilor anterior menţionate. Formularele pot fi completate atât electronic, cât şi manual cu litere majuscule. Acestea se semnează de către lucrătorul care le-a completat în caseta destinată semnăturii și aplică ștampila unității. Ghidul de completare a formularului standard multilingv este următorul:
Termene
Termen mediu de soluționare: 3 zile. Termen maxim: 3 zile.
Taxe
Acest serviciu este gratuit.
Canale disponibile
București, Strada Mihai Vodă, nr. 7
Rezultat
Formular standard multilingv în format electronică
Informațiile prezentate sunt cu titlu orientativ și pot fi supuse modificărilor. Pentru informații actualizate, consultați sursele oficiale.
Raportează o problemă cu acest serviciu
Ai descoperit o problemă cu acest serviciu?
Ai întâmpinat o eroare? Conținutul e învechit sau greșit? Spune-ne.