Întocmirea răspunsurilor la plângerile adresate CNA
Consiliul National al Audiovizualului
În urma analizării plângerilor adresate CNA în ședințe publice, Biroul Informare și Relații Publice întocmește răspunsurile în conformitate cu deciziile Consiliului și transmite răspunsul către petenți.
Bază legală: Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu moficările și completările ulterioare
Semnalează o problemăCine poate solicita
Persoane fizice și juridice
Documente necesare
- Solicitare
- |||
Pașii procedurii
Sesizarea poate fi înregistrată direct pe site-ul instituției prin intermediul formularelor electronice pentru petiții, completând rubricile aferente. După ce se valideaza înregistrarea petiției, cetățeanul va primi automat un link pe care trebuie să îl acceseze pentru confirmarea adresei de e-mail completate, urmând ca imediat după această operațiune să primească un număr de înregistrare de la Registratura generală a instituției. O petiție/sesizare se poate referi atât la posturile de televiziune sau de radio, cât și la rețelele de cablu, iar răspunsul CNA va fi comunicat cu respectarea prevederilor legale, inclusiv a legislației care reglementează activitatea de soluționare a petițiilor. În cazul în care există erori la completarea formularului/validarea petiției, sesizarea poate fi transmisă pe adresa de e-mail cna@cna.ro.
Termene
Termen mediu de soluționare: 30 zile. Termen maxim: 5 zile.
Taxe
Acest serviciu este gratuit.
Canale disponibile
Bd. Libertatii nr.14, sector 5, Bucuresti
Rezultat
Raspunsul final referitor la aspectele semnalate
Informațiile prezentate sunt cu titlu orientativ și pot fi supuse modificărilor. Pentru informații actualizate, consultați sursele oficiale.
Raportează o problemă cu acest serviciu
Ai descoperit o problemă cu acest serviciu?
Ai întâmpinat o eroare? Conținutul e învechit sau greșit? Spune-ne.