Recunoaşterea experienţei profesionale dobândite pe teritoriul României de persoanele care doresc să exercite pe teritoriul unui alt stat membru al UE, SEE sau Confederaţiei Elveţiene activităţile cuprinse în anexa IV la Directiva 2005/36/CE
Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale
Persoanele fizice, cetăţeni români sau ai statelor membre ale UE, SEE sau din Confederaţia Elveţiană, care doresc să exercite, în mod independent sau ca salariat, una sau mai multe activităţi prevăzute în anexa IV la Directiva 2005/36/CE , pe teritoriul unui alt stat membru al UE, SEE sau Confederaţiei Elveţiene, pot solicita agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, respectiv a municipiului Bucureşti, aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, eliberarea unui Atestat de recunoastere a experientei profesionale. Recunoaşterea experienţei profesionale dobandita in Romania permite solicitantului să aibă acces pe teritoriul unui alt stat membru al UE, SEE sau Confederaţiei Elveţiene la practicarea aceleiaşi activităţi sau ocupaţii precum cea pentru care a fost calificat în România şi să o exercite în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii ţării din UE, SEE sau din Confederaţia Elveţiană unde solicitantul doreşte să o practice.
Bază legală: ORDIN Nr. 134/2016 din 27 ianuarie 2016 privind aprobarea Procedurii de atestare a pregătirii şi experienţei profesionale în scopul recunoaşterii experienţei profesionale dobândite pe teritoriul României de persoanele care doresc să exercite pe teritoriul unui alt stat membru al UE, SEE sau Confederaţiei Elveţiene activităţile cuprinse în anexa IV la Directiva 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind recunoaşterea calificărilor profesionale
Semnalează o problemăCine poate solicita
Persoane fizice
Documente necesare
- [object Object]
Pașii procedurii
Termene
Termen mediu de soluționare: 20 zile. Termen maxim: 30 zile.
Taxe
Acest serviciu este gratuit.
Canale disponibile
str. Dem. I. Dobrescu, nr. 2-4, Sector 1, Bucuresti
Rezultat
ATESTAT DE RECUNOAŞTERE A EXPERIENŢEI PROFESIONALE
Informațiile prezentate sunt cu titlu orientativ și pot fi supuse modificărilor. Pentru informații actualizate, consultați sursele oficiale.
Raportează o problemă cu acest serviciu
Ai descoperit o problemă cu acest serviciu?
Ai întâmpinat o eroare? Conținutul e învechit sau greșit? Spune-ne.