Solutionare alternativa litigii non-bancare
Autoritatea de Supraveghere Financiara
Soluționare alternativă a litigiilor din domeniul financiar non-bancar (asigurari, pensii, piata de capital), aparut în relația contractuală dintre un consumator și un comerciant care refuză sau amână nejustificat rezolvarea unei probleme pe cale amiabilă.
Bază legală: Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.S.F. Ordonanţa Guvernului nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori Regulamentul ASF nr. 4/2016
Semnalează o problemăCine poate solicita
Persoane fizice
Documente necesare
- Solicitare
- ||| Copie CI ||| Fotografie ||| Documente medicale ||| Contract asigurare
Pașii procedurii
- 1Consumatorul sau reprezentantul acestuia, după caz, transmite cererea de soluționare alternativă a unui litigiu, denumită în continuare cerere, prin intermediul serviciilor poștale, poștei electronice, al formularului on-line disponibil pe pagina de internet a SAL-FIN, respectiv al C.R.S.A., după caz.
- 2Cererea de soluționare alternativă se inregistreaza 3. Cererea se analizeaza daca este de competenta SALFIN (daca DA, se solutioneaza in cadrul ASF; daca NU, se redirectioneaza catre autoritatea competenta) 4. Daca este de competenta SALFIN, se notifica partile litigiului si conciliatorul desemnat 5. Se organizeaza (on line sau fizic) sedinta de conciliere 6. Rezultatul concilierii consta in emiterea unei hotarari/incheieri de conciliere, care se trimite partilor litigiului
Termene
Termen mediu de soluționare: 30 zile. Termen maxim: 30 zile.
Taxe
Acest serviciu este gratuit.
Canale disponibile
Splaiul Independentei nr. 15, sector 5, cod postal 050092, Bucuresti
Rezultat
hotarari/incheieri de conciliere
Informațiile prezentate sunt cu titlu orientativ și pot fi supuse modificărilor. Pentru informații actualizate, consultați sursele oficiale.
Raportează o problemă cu acest serviciu
Ai descoperit o problemă cu acest serviciu?
Ai întâmpinat o eroare? Conținutul e învechit sau greșit? Spune-ne.