Stabilirea și plata indemnizațiilor și altor drepturi prevăzute în legi speciale, finanțate de la bugetul de stat
Casa Națională de Pensii Publice
Serviciul privind stabilirea şi plata indemnizaţiilor şi altor drepturi prevăzute în legi speciale, finanţate de la bugetul de stat - Legea 309/2002
Bază legală: Legea nr. 309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961; Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice; Hotărâre nr. 257/ 2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
Semnalează o problemăCine poate solicita
Persoane fizice
Documente necesare
- Pentru stabilirea calității de beneficiar: 1. Cerere pentru stabilirea calității de beneficiar 2. Act de identitate, în copie şi original
Pașii procedurii
a) Primirea persoanelor şi furnizarea informaţiilor necesare soluţionării solicitărilor b) Preluarea şi verificarea documentaţiilor depuse de solicitanţi c) Îndrumarea solicitanţilor la compartimentele specializate în rezolvarea solicitărilor d) Asigurarea, gratuit, persoanelor interesate, de formulare tipizate necesare solicitării diferitelor tipuri de prestaţii e) Asigurarea înregistrării documentaţiilor depuse de solicitanţi
Termene
Termen mediu de soluționare: 45 zile. Termen maxim: 45 zile.
Taxe
Acest serviciu este gratuit.
Canale disponibile
Strada Latină, nr. 8, sector 2, București
Rezultat
Decizie privind acordarea indemnizaţiei
Informațiile prezentate sunt cu titlu orientativ și pot fi supuse modificărilor. Pentru informații actualizate, consultați sursele oficiale.
Raportează o problemă cu acest serviciu
Ai descoperit o problemă cu acest serviciu?
Ai întâmpinat o eroare? Conținutul e învechit sau greșit? Spune-ne.