Subventii pentru incadrarea in munca a diferitelor categorii de someri
Agenția Natională pentru Ocuparea Forței de Muncă
Subvenții pentru încadrarea în muncă a diferitelor categorii de șomeri - Angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni. Angajatorii care încadrează în muncă, potrivit legii, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de o sumă în cuantum de 2.250 lei. De aceste facilități beneficiază şi şi angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni. Șomer de lungă durată - persoana care este şomer pe o perioadă mai mare de 12 luni, în cazul persoanelor cu vârsta de minimum 25 de ani şi pe o perioadă de 6 luni, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 25 de ani.(art.5 pct.IV^2 din Legea nr.76/2002) Prin sintagma şomeri de lungă durată se înţelege şomerii de lungă durată care sunt înregistraţi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă pe o perioadă mai mare de 12 luni, în cazul persoanelor cu vârsta de minimum 25 de ani, şi pe o perioadă de 6 luni, în cazul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 25 de ani.(art.59 alin.(6) din Hotărârea Guvernului nr.174/2002). Tânăr NEET - persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională.( art.5 pct.IV4 din Legea nr.76/2002). Pentru acordarea drepturilor se impune ca angajatorii să încheie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, în termen de 12 luni de la angajării persoanelor, o convenţie conform modelului prevăzut în anexa nr.19. (art.59 alin.(1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.76/2002, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.174/2002, cu modificările şi completările ulterioare). Subvenţia se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat de persoanele subvenţionate, precum şi pentru perioada în care persoana se află în concediu de odihnă. (art.85 alin.(7) din Legea nr.76/2002, art.60 alin.(2) din Hotărârea Guvernului nr.174/2002, art.107 alin.(5), alin.(6) din Hotărârea Guvernului nr.377/2002).
Bază legală: Legea nr.76/2002; HG nr.174/2002; HG 377/2002
Semnalează o problemăCine poate solicita
Persoane juridice
Documente necesare
- Declarație privind prelucrarea datelor cu caracter personal Documente pentru încheierea convenţiei, după caz: ||| Declaraţie pe propria răspundere, dată prin reprezentantul legal, din care să rezulte că nu se află în una din situaţiile prevăzute la art.85 alin.(6) din Legea nr.76/2002 ||| Act de identitate
- ||| Actul în baza căruia au fost încadraţi în muncă
- ||| Declarație angajat NEET
- ||| Actele prevăzute de lege în cazul familiilor monoparentale, prin care se face dovada privind componenţa familiei, filiaţia copiilor şi situaţia lor juridică faţă de reprezentantul legal
- ||| Declaraţia pe propria răspundere a părintelui că membrii familiei monoparentale locuiesc împreună
- ||| Certificat eliberat de comisia de expertiză medicală a persoanelor cu handicap
- ||| Declaraţie pe propria răspundere dată prin reprezentantul legal al angajatorului, din care să rezulte că, în raport cu numărul de angajaţi, angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia potrivit legii de a angaja persoane cu handicap, respectiv că nu are potrivit legii obligaţia de a angaja persoane cu handicap
- ||| Certificatul privind stagiul de cotizare în sistemul asigurărilor sociale de stat realizat până la data angajării
- ||| Actul eliberat de angajator cu privire la încadrarea locului de muncă în condiţii deosebite sau speciale, după caz (copie)
- ||| Actul emis de angajator, din care să reiasă datele la care persoana îndeplineşte condiţiile pentru a solicita pensie anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, precum şi modul cum au fost calculate aceste date
- ||| Convenţie
- anexa nr.19 din Hotărârea Guvernului nr.174/2002 ||| Anexa la convenţia nr.19 din Hotărârea Guvernului nr.174/2002 Documente pentru plata lunară a subvenţiei: ||| Tabelul nominal întocmit conform modelului prevăzut la Anexa nr.20 din Hotărârea Guvernului nr.174/2002
- ||| Pontajul şi statul de plată pentru luna respectivă, extras, în copie certificată de angajator pentru conformitate cu originalul
- ||| Declaraţie pe propria răspundere dată prin reprezentantul legal al angajatorului, din care să rezulte că, în raport cu numărul de angajaţi, angajatorul şi-a îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a angaja persoane cu handicap, respectiv că nu are, potrivit legii, obligaţia de a angaja persoane cu handicap, în situaţia angajatorilor care încadrează în muncă persoane cu handicap.
Pașii procedurii
Angajatorul depune documentele la AJOFM în raza căreia are sediul social, se semneaza conventia, lunar transmite documentele justificative în baza cărora se va plati subvenția lunară.
Termene
Termen maxim: 30 zile.
Taxe
Acest serviciu este gratuit.
Canale disponibile
Strada Avalanşei nr. 20-22, Sector 4, Bucureşti 040305
Rezultat
conventie, dispozitie stabilire drepturi
Informațiile prezentate sunt cu titlu orientativ și pot fi supuse modificărilor. Pentru informații actualizate, consultați sursele oficiale.
Raportează o problemă cu acest serviciu
Ai descoperit o problemă cu acest serviciu?
Ai întâmpinat o eroare? Conținutul e învechit sau greșit? Spune-ne.